Bună tuturor, bine ați venit pe blogul meu!

пятница, 3 августа 2012 г.

Tres metros sobre el cielo...
Bănuiesc că mulți  recunosc denumirea acestui film. Așa se numește partea întîi a peliculei ”Trei metri deasupra cerului”. Despre acest film am auzit doar lucruri bune și frumoase, majoritatea îmi povesteau entuziasmați despre iubirea dintre cei doi protagoniști. Am rămas și eu plăcut surprinsă de cele auzite și am hotărît că ar trebui să-l vizionez și eu.

Acest lucru s-a produs, cred că acum un an și ceva. M-a impresionat felul cum au tratat scenariul și felul cum au abordat tema dragostei, anume primii fiori de dragoste, care sunt atît de inoncenți și firavi. Un film frumos de dragoste, dar cu un final mai puțin fericit. Necătînd la dragostea ce și-o purtau cei doi, nu au rămas împreună, drumurile lor s-au separat.

Peste ceva timp, aflasem că istoria celor doi, urma să continue. Premiera filmului a avut loc la 22 iunie 2012. Ardeam de nerăbdare să vad happy-end-ul cu care m-am obișnuit din filme. De curînd am reușit să văd și partea a doua a filmului. Ce să zic?...interesant, dar totodată dezamăgită de finalul acestuia. M-am așteptat să văd cum se vor uni din nou destinele celor doi, însă nu a fost să fie. Totuși mi s-a părut logic finalul, pentru că cum și povestește eroul principal Hugo, noi nu putem trăi cu trecutul, trebuie să savurăm și din ceea ce ne-a pregătit viitorul, astfel vom putea fi fericiți.

пятница, 8 июня 2012 г.

sursa: facebook.com
A treia ediție, al treilea Alexandru
Iată că s-a finalizat și un alt concurs cel numit, Fabrica de Staruri  3 ediție internațională. În finala acestui concurs au ajuns 7 concurenți, 4 din România și 3 din Republica Moldova. Am urmărit acest show, de la prima ediție, care nu m-a impresionat de altfel, iar concurenții ”nu m-au dat jos cu talentul lor”.

Cel care s-a ramarcat de la început prin stilul propriu și prin talentul său a fost Alex Mațaev, care în cele din urmă a cîștigat concursul, el a fost cel pe care publicul l-a votat. Nu a fost niciodată nominalizat, fiindcă prestațiile lui au fost cele mai bune, uneori după părerea mea interpreta mai bine decît cei cărora le aparținea piesa. Din punctul meu de vedere a meritat să cîștige.

Piesa Sorry Seems to be the hardest word de Elton John, în interpretarea lui Alex, l-a impresionat pe unul din membrii juriului, Nicu Alifantis, care a aplaudat stînd în picioare, semn că i-a plăcut enorm interpretarea. Alex s-a ales cu premii și mulți fani, pe viitor va trebui să muncească mult ca să nu-i dezamăgească pe cei care au crezut în talentul său.

среда, 30 мая 2012 г.

Eurovision 2012
Sursa: mold.su
Ziua de 26 mai 2012, a fost ziua în care la Baku a avut loc concursul muzical Eurovision. În acest an a avut loc la Baku, datorită prestației Elll&Nikki cu piesa Running Scared
A fost mare nebuneală pe social media înainte de concurs. Unii spuneau că Pasha nu merită să ne reprezinte țara, alții îi urau succes. Casele de pariuri îl clasau pe interpretul nostru, printre primele locuri de la coadă, însă a dovedit că poate să ia un loc mai bun, cum ar fi locul 11, pe care s-a clasat. 

În acest an, după părerea mea s-a votat mult mai activ pentru țara noastră decît în anii precedenți, ni s-a oferit cîte ceva puncte din partea mai multor țări. Moldova și România și-au facut schimb de puncte oferind punctajul maxim de 12 puncte. 
Pe twitter multă lume nu dormea și urmărea Eurovision-ul, concomitent comentau și oferirea de puncte, dacă reprezentatului Moldovei i se ofereau puncte atunci era ok, iar dacă nu, se arătau nemulțumiți. Nu știu de ce dar, cred că nu le este cunoscut faptul că acest concurs este unul mai mult geopolitic, iar țările vecine se susțineau una pe alta oferind punctaj maxim. Nu mă miră nici faptul că locul 2 a fost luat de către Buranovskie Babushki, pentru că e ceva nou pentru Eurovision, și are priză la public, pentru că și noi am obținut cel mai bun loc la Eurovision cu bunicuța noastră care bate toba. În fine, Eurovision-ul de anul acesta a fost cîștigat de Suedia, de către interpreta Loreen cu piesa Euphoria


четверг, 10 мая 2012 г.

AIE vs PCRM
Majoritatea cetăţenilor din Republica Moldova îşi doresc foarte mult integrarea în Uniunea Europeană, acesta fiind şi scopul Alianţei pentru Integrare Europeană, din care fac parte următoarele partide: PLDM, PL, PDM şi Alianţa "Moldova Noastră".

Toate aceste patru partide au ajuns la concluzia ca să creeze o coaliţie a cărei scop a fost opoziţia cu PCRM. De asemenea, s-a pus în discuţie mult timp refrendumul care avea scopul să rezolve problema, Republicii Moldova, legată de criza politică ce s-a creat la noi în ţară. Această decizie a trezit nemulţumiri în rîndul cetăţenilor. Unii salută această decizie, pe cînd alţii contestînd-o.

Cetăţenii care sunt de partea PCRM-ului afirmă că toate activităţile pentru societate Republicii Moldova au fost utile. Membrii PCRM au ca scop:
  • să pună în valoare istoria Moldovei prin arborarea "drapelului istoric" roş-albastru
  • să depăşească criza prin intermediul forţelor comune
  • să facă benefică situaţia modului de trai a cetăţenilor social vulnerabili
  • să îmbunătăţească relaţiile politice şi economice cu Rusia

Atîta timp cît a existat și există Alianța pentru Integrare Europeană, nu a încetat să lupte pentru:

  • Europenizarea și modernizarea țării
  • Pentru obținerea unui acord de liberalizare a vizelor, care la rîndul său va ajuta cetățenii Republicii Moldova să circule în spațiul Uniunii Europene
  • A ajutat RM să scape de criza politică în care s-a aflat aproape 3 ani
  • A ales un președinte pentru RM

Pe cînd partidul PCRM nu a făcut decît o mulțime de proteste, la care s-a strigat ”Jos Aliansu”.

De cele mai dese ori cetățenii aleg viitorul după cum a fost trecutul. URSS a influențat multa supra oamenilor care împiedică mișcarea spre un viitor europenizat.

Emil Loteanu
sursa: http://mubi.com
Cinematografia din Moldova
Cinematografia din Republica Moldova nu mai este cea care era pe vremuri, acum nu mai avem nici actori, nici regizori, scenariști,care să-și facă meseria în așa fel încît să prospere cinematografia la noi în țară.

Pe vremuri cel mai renumit regizor a fost Emil Loteanu, care practic a pus bazele cinematografiei moldovenești. Dumnealui a regizat cam 20 de filme de calitate, cel mai renumit fiind Șatra, care la rîndul său a obținut mai multe premii, printre care și Premiul pentru cel mai bun film la Festivalul Internațional de filme din Praga. 

Cei mai renumiți actori care au rămas și astăzi în inimile multora, sunt: Grigore Grigoriu, care a jucat în filmul ”Șatra”, Mihail Curagău, cunoscut ca Sava, din filmul Văleu, Văleu, nu turna”, Mihai Volontir, renumit fiind prin rolul pe care l-a jucat în filmul ”Dimitrie Cantemir”, Svetlana Toma, cunoscută pentru interpretarea rolului unei țigănci pe nume Rada, din filmul ”Șatra”, obținînd și premiul pentru cel mai bun rol feminin la Festivalul Internațional de filme din Praga, în anul 1977. Vasile Tăbîrță, pentru rolul principal în filmul ”Tunul de lemn”.

Acum nu se pune accentul pe calitate și actori, ci mai mult pe efecte speciale, ultima inovație care a apărut în Republica Moldova sunt filmele 5D, care reprezintă o ”Scufundare absolută în spațiul virtual”, mărturisește unul din vizitatori. Cei care au fost la cinematograful cu numai patru locuri, situat într-un centru comercial din sectorul Rîșcani al capitalei, povestesc cu mare entuziasm despre filmele 5D. Opinii despre filmele 5D
Filmele difuzate în cinematograful 5D, sunt de groază, fantastice sau de aventură. Un film durează de la 5 pînă la 15 minute, iar prețul biletului ajunge pînă la 75 de lei, declară site-ul protv.md


вторник, 8 мая 2012 г.

Importanța rețelelor sociale pentru jurnaliști
sursa:  http://www.sabina-cornovac.ro 
Twitter, Facebook şi toate reţelele sociale în general sunt aşa cum le foloseşti. Devin o pierdere de timp, dacă tot ceea ce faci este să vorbeşti cu prietenii despre vreme şi pot fi utile dacă ştii să le utilizezi în folosul tăuRețelele sociale în sine sunt mijloace de promovare, iar acesta este un lucru foarte important de care trebuie să profităm. 

sursa:  http://jrakova.wordpress.com   

E simplu, îți creezi un cont pe un site de socializare și îți faci prieteni noi și...voila, în cîteva clipe ai un public țintă, pentru care poți să difuzezi informații și care la rîndul său pot fi o sursă de informații. Noi, jurnaliștii trebuie să privim toate aceste lucruri dintr-un unghi mai critic, și să fim atenți la informațiile postate. 

Ele pot fi atît utile cît și dăunătoare. În primul rînd este bine că există interactivitatea, ai posibilitatea să comunici cu persoane importane aflate la distanță, să publici o știre rapid fără prea multe redactări, cum are loc de obicei într-o redacție a unui ziar. Oportunitățile acestor social media sunt numeroase, după cum vedeți. 

Pentru jurnaliști au o importanță deosebită, în special pentru jurnaliștii începători care întîi de toate au nevoie de  o promovare, acesta este primul avantaj al rețelelor sociale. Astăzi este rapid și ușor să împărtășești link-uri cu un număr mare de persoane prin intermediul Facebook sau Twitter și fără implicarea unei organizații media tradiționale. 

Citez: "Cu alte cuvinte, oamenii pot acționa colectiv precum o rețea de difuzare, schimbând informațiile într-o formă orizontală spre deosebire de forma de sus în jos a mediei tradiționale. Social media a creat o cultură de ”mass-media pe orizontală” asigurându-se că tot mai mulți oameni sunt implicați în crearea și schimbul de informații. "

Ca jurnalist poți colecta în timp foarte scurt o mulțime de informații referitor la o anumită temă, însă nu trebuie să cazi în capcana ”zvonurilor”, ci a informațiilor într-adevăr veridice. Jurnaliștii  au posibilitatea să monitorizeze procese și  să investigheze pe social media.  Nu cred că jurnaliștii se mai pot descurca azi fără prezența pe rețelele de socializare, suntem acolo pentru a ne informa, monitoriza și face schimb de opinii. adar,  din punctul meu de vedere, a avea un profil într-o rețea de socializare reprezintă o cale eficientă de comunicare, iar asigurarea cu un public real, este un avantaj care nu trebuie nicidecum neglijat.






суббота, 5 мая 2012 г.

Se mai păstrează tradițiile de paști?                Paștele este o sărbătoare religioasă, așteptată cu mare nerăbdare de toți creștinii. Această sărbătoare are o mulțime de tradiții și obiceiuri, precum pasca, cozonacul tradițional, ouăle roșii etc.
”Aceste tradiții nu se mai păstrează din păcate, înainte era altfel decît acum, nu se mai păstrează acele obiceiuri  pe care le-am învățat de la bunei” , mi-a mărturisit doamna Ludmila Răilean, lucrătoarea bibliotecii științifice a Universității de Stat Alecu Russo din Bălți.                                                                        
O parte din tradiții însă se mai păstrează îndeosebi la sate, pentru faptul că acolo locuiesc în mare parte, oameni în vîrstă care nu au uitat și păstrează cu sfințenie aceste obiceiuri.                                                                                                            Paștele Blajinilor, are și el la rîndul său o mulțime de tradiții și obiceiuri, cele mai importante fiind: pomana și pomenirea celor trecuți în neființă. Ouăle însă nu se mai înroșesc în culoarea tradițională roșie, ci în diverse culori precum verde, cafeniu, albastru etc. Pasca la rîndul său nu se mai pregătește acasă, ci se cumpără în magazine, supermarketuri, doamnele afirmînd că astfel economisesc timpul său.   
La această sărbătoare pomenile par a fi mai mult niște cadouri cu ocazia zilei de naștere, fiind date de pomană începînd de la bijuterii pînă la haine, seturi de cratițe etc. Majoritatea persoanelor oferă pomenile celor apropiați, ceea nu este corect, astfel pomana nu este primită. ”Pomenile se dau celor necăjiți și înfometați, celor care duc lipsă de îmbrăcăminte ”, spune preotul Ioan Ciuntu, parohul catedralei Sf. Teodor Tiron și Teodora de la Sihla”,  
Ioan Ciuntu mai menționează că: ”Este bine dacă dai pomeni celor necăjiți și asta nu se face din interes sau cu pompă în fața semenilor tăi. A le înșira toate ca la tîrg și a da lucruri scumpe cui îi trebuie și cui nu-i trebuie, nu este potrivit nici la prohod, nici la pomenire. Să nu uităm că Biserica întotdeauna ne-a îndemnat să nu exagerăm...” .

Accesînd link-ul de mai jos,puteți vedea un sat care mai păstrează tradițiile de Paști și de Paștile Blajinilor. 






Cei mai curioși pot accesa și un alt link despre 12 superstiții interesante de Paști! 
Superstiții de Paști

пятница, 6 апреля 2012 г.

Drapelul "discordiei"
Drapelul Republicii Moldova se aseamănă cu drapelul României, dar diferența constă în simbolurile reprezentate. Drapelul nostru are tradiționalul cap de bour și desigur culorile naționale care ne reprezintă neamul moldovenesc. Ștefan cel Mare, a fost cel care a contribuit la importanța și valoarea mai multor steaguri, și le-a ridicat la un nivel superior.

Drapelul este un simbol oficial, care reprezintă un stat. Recent Partidul Socialiștilor, a înaintat propunerea pentru a fi schimbat simbolul statului, cu drapelul lui Ștefan cel Mare, afirmând că acesta înseamnă mult mai mult pentru neamul moldovenesc.

Eu sunt de părere că această decizie este anormală, atâta timp cât Republica Moldova, are deja un drapel. Da, ar trebui făcute niște schimbări, în învățământ spre exemplu, însă nu în simbolurile statului. Iar aceste decizii nesăbuite, cred că iau naștere din neavând ce face.

воскресенье, 25 марта 2012 г.

Transportul public în Bălți
Principalul locușor de informare este chiar primăria orașului Bălți, unde am mers pentru a acumula informații în legatură cu transportul public din oraș.
Diecția de troleibuze din orașul Bălți a fost înființată la 26 iunie 1972. Pe parcursul anilor de existență, transportul electric este considerat cel mai important transport public urban, și cel mai ieftin mijloc de deplasare pentru locuitorii orașului.


Genul principal de activitate este de a transporta pasagerii conform orarului rutelor. Scopul activității întreprinderii, este organizarea serviciului parcului de troleibuze și crearea comodităților maximale la folosirea și exploatarea transportului electric urban. Spre exemplu: viteza, comfortabilitatea, și mișcarea troleibuzelor pe linie.


Consiliul municipal prin Hotărîrea din 21.01.2002, oferă dreptul de călătorie cu înlesniri în transportul electric urban pe teritoriul municipiului Bălți din 01.03.2002 persoanelor în vârstă.

În localitate se circulă cu autobuze, troleibuze și maxi-taxiuri. În oraș sunt 12 rute de autobuze și 25 de rute de maxi-taxi, precum și câteva rute de troleibuze. În prezent transportul electric municipal transportă pasagerii pe 3 rute.
Durata unui tur este de 28 de minute, intervalul  deplasării 7 minute, iar prețul unei călătorii cu troleibuzul constituie 1 leu și 50 de bani, cu autobuzul 2 lei, iar o călătorie cu maxi-taxi costă 2 lei și 50 de bani.
Mai jos vă prezint un tabel cu mijloacele de transport din orașul Bălți:
Iar pentru a viziona cum arată un troleibuz din orașul Bălți, și în ce condiții circulă locuitorii municipiului vă invit să apăsați play.


пятница, 23 марта 2012 г.

Săptămâna dedicată lui ”Alecu Russo


Universitatea de Stat " Alecu Russo" din Bălți a sărbătorit 190 de ani de la nașterea marelui poet, prozator, critic literar, Alecu Russo. În cadrul acestei săptămâni au fost organizate mai multe manifestații. Azi, 23 martie s-a desfășurat ”Victorina Literară:

Viața și opera lui Alecu Russo”, la care au participat două echipe. Echipa ”Speranțele viitorului” și echipa ”Ostașii propășirii”. Această victorină a derulat gen emisiunea ”Erudit Cafe”. Echipele participante au fost combinate, astfel au jucat studenți din anul I cât și din anul II. În cele din urmă scorul a fost egal.

вторник, 20 марта 2012 г.

Comparație dintre concertele Eurovision și Fabrica de Staruri


Cele două show-uri ” Eurovision” și ”Fabrica de Staruri” sunt de fapt concursuri la baza cărora stă muzica. Concursul muzical ”Eurovision”  se desfășoară în fiecare an, la preselecția careia participă interpreți deja consacrați cât și cei care sunt pasionați de muzică. Din punctul meu de vedere Eurovisionul înseamnă mai mult decât o confruntare muzicală.
Motivele care provoacă interes pentru acest concurs cred că sunt legate de politică, relațiile de susținere între vecini și desigur spectacolul vizual.


Cum era și de așteptat nici în acest an selecția națională Eurovision nu a trecut fără nemulțumiri și declarații pipărate play.md/video/7ec231d9-a92d-456d-9c82-bc3be7a8265c Cel mai critic și supărat a fost  interpretul Adrian Ursu jurnaltv.md/ro/news/top-cele-mai-tari-faze-la-eurovision-345941, iar în presă și pe diverse site-uri s-a discutat foarte mult despre Eurovisionul din acest an. perfecte.md/article/gossip/scandal-dupa-eurovision-adrian-ursu-suparat-foc-pe-pasha-parfeny-si-juriu.html Micile incidente nu au lipsit nici ele de la acest concurs. 


Din punctul meu de vedere cei care au participat în acest an la ediția națională eurovision nu au fost de nota 10. În jurul acestei ediții s-a discutat și s-a polemizat mult, chiar și marele compozitor  Eugen Doga jurnaltv.md/ro/news/nicio-editie-fara-scandal-345943/ spune că acest concurs nu este corect și juriul nu este competent fiindcă este format doar din amatori. Eu consider că acest concurs n-are treabă cu talentul, aici la mijloc stau alte interese.
În cele din urmă la Baku în acest an Republica Moldova va fi reprezentată de Pasha Parfeni cu piesa ”Lăutar” youtube.com/watch?v=wdbdAsR_w-U


Cel de-al doilea proiect ”Fabrica de Staruri 3”, fabricadestaruri.md a început sâmbătă 17 martie 2012. 
Deși toți doritorii de a deveni ”staruri” au participat la un casting, nu știu după ce criterii au fost aleși pentru a intra în proiectul dat, pentru că prima ediție mi s-a părut nu prea bună, iar concurenții nu sunt dintre cei mai buni și mai talentați. 
Necătând la acest fapt, este un show care are totuși audiență, însă există o mare problemă cu sunetul, concurenții nu au posibilitatea să-și aleagă singuri piesa pentru concert, ea este aleasă de organizatorii acestui proiect, pentru fiecare concurent în parte.


Acest lucru cred că îi debusolează pe aceștia, și de cele mai multe ori piesele alese nu se potrivesc cu timbrul vocii lor.Dat fiind faptul că asta este realitatea, concurenții nu se prezintă în scenă la cel mai înalt nivel. Dovadă fiind prestația lui Andrei Ilieș youtube.com/watch?v=a0fBwfBgWLI  care în momentul interpretării piesei I Breathe, a uitat versurile acesteia.
Cât privește prezentatorul, și în privința dumnealui au dat-o în bară. Mi s-a părut prea plictisitor pentru acest gen de emisiune. 


În fine după părerea mea cei care au făcut față la concertul de sâmbăta aceasta este Lorena Muntenaș, participanta din România, care din punctul meu de vedere este talentată, are o voce frumoasă și s-a prezentat  foarte sigură de sine pe scenă, și din băieți cred că cel mai bun la prima ediție a fost Denis Latâșev youtube.com/watch?v=BgSoiztL308&feature=related, care a dat dovadă de talent și capacități muzicale foarte bune. Vom vedea deja pe parcurs cum vor evolua acești doi concurenți. 







вторник, 28 февраля 2012 г.

Ofertele și posibilitățile online

Posibilitățile online sunt enorme, îndeosebi ceea ce ține de programe de machetare, de design, photoshop, toate acestea sunt disponibile online. Pentru cei interesați și pasionați de imagine, de creativitatea acestora, programele propriu-zise le sunt de mare folos. Printre cele mai renumite programe de design se numără:  

The dieline Este un site cu și despre ambalaje. A apărut cu 3 ani în urmă. The Dieline a ajuns cel mai important loc de întîlnire al industriei de package design din lume, o galerie online în care orice designer își dorește să ajungă.Acest site este locul în care poți să vezi cele mai noi și mai apreciate "piese"ale momentului. Toate articolele sunt însoțite de numele designerului, precum și de comentariile comunității. 


Un alt site care oferă diverse posibilități de design este I love typography
Cu aceste site-uri și încă multe altele am facut cunoștință la o oră de curs. Accesîndu-le pe toate am înțeles că pe viitor s-ar putea să am nevoie de unele din ele. La moment unul din acestea care chiar mi-a plăcut este site-ul robclarke.com
În primul rînd îmi sunt cunoscute logo-urile care sunt disponibile pe site și care cu timpul au devenit brand-uri foarte cunoscute. Spre exemplu  marca untului Rama, care cu ceva timp în urmă, s-a bucurat de foarte mare popularitate.

вторник, 21 февраля 2012 г.

Apropo, un click și accesezi site-ul dorit!


La ora actuală majoritatea petrec ore în șir navigînd pe internet. Internetul este cel care ne oferă servicii multiple și diversificate. Portaluri de știri, rețele de socializare, ziare și reviste în versiune online, toate acestea stau la dispoziția noastră.
Personal cu regularitate urmăresc site-ul
Apropo magazin
Acest site este de fapt versiunea online a tabloidului "Apropo Magazin". 


"Apropo magazin”  este primul tabloid de limbă română  și reprezintă  un proiect media mai special, pentru că este singura publicaţie din Republica Moldova care scrie articole despre viaţa vedetelor, a personalităţilor din diverse domenii şi publică ştiri pe gustul fiecăruia.


Pe lângă subiectele despre celebrităţi, „Apropo magazin” îi scoate în evidenţă şi pe oamenii simpli care fac ceva deosebit faţă de restul. „Apropo magazin” este ziarul care vorbeşte pe înţelesul tuturor despre evenimentele care îi interesează şi îi afectează în mod direct pe oamenii obişnuiţi, satisfăcând nevoia de informare şi de divertisment a fiecărui cititor.







пятница, 17 февраля 2012 г.

Zăpada mult dorită!

Iată că ne putem bucura din plin de abundența de zăpadă și peisaj de vis în acest an. Inițial nici nu ne așteptam că ne vom bucura de atâta zăpadă și ninsori abundente. Această stare a vremii creează de cele mai multe ori probleme, însă copiii se bucură de timpul de afară și profită să meargă la săniuș. 
         În timp ce merg pe drumul obișnuit spre casă,  deseori am ocazia să văd un grup numeros de copii entuziasmați și plini de energie, care de nerepetate rânduri se dau la vale pe ghețușul format. 
 Bănuiesc că  mulți dintre ei nici nu mai dau pe acasă, ci merg direct la săniuș pentru că lasă gențile la o parte și savurează clipa.
       Chiar dacă unii dintre ei mai cad și pe jos pentru că e destul de lunecos, nu îi  împiedică  nimic să savureze din plin de iarna ce a sosit. 
      Accesînd link-ul de mai jos, puteți vedea cum arată orașul Bălți pe timp de iarnă chiar și săniușul despre care am menționat mai sus. http://youtu.be/PXexymKhmAs

вторник, 14 февраля 2012 г.

Ce cred moldovenii despre fericire?


Sondajele de opinie de obicei urmăresc cunoașterea părerilor oamenilor referitor la diverse probleme. Un sondaj recent efectuat de publika.md http://www.publika.md/ce-cred-moldovenii-despre-fericire_694801.html,  referitor la ce cred moldovenii despre fericire, arată că majoritatea celor interogați consideră că fericirea, constă în mare parte în bani. În acest caz neavînd suficienți bani, ei se consideră nefericiți, dar nu și-au pierdut speranța în vremuri mai bune.